Service/ Produse Neconforme

Pentru a repara un produs aflat în garanție, clientul trebuie să țină cont de următoarele:

–              să informeze Vânzătorul telefonic sau în scris (e-mail) despre problema apărută;

–              să trimită o copie doveditoare de achiziție a produsului (factură);

–              să trimită, după caz, o fotografie detaliată cu defecțiunea produsului însoțită de seria/codul produsului;

–              în cazul în care nu se poate remedia defecțiunea la distanță, clientul trimite produsul la sediul SC Media Rom International SRL.

În condițiile în care se impune înlocuirea totală a produsului defect/neconform aflat în garanție, cu un altul, iar acesta nu mai este disponibil la producător (produs scos din fabricație), fie se va înlocui cu alt produs similar din seria/categoria respectivă, fie se va înlocui cu un produs cu functionalități diferite, de comun acord cu Cumpărătorul. În cazul în care prețul produsului înlocuit depășește valoarea produsului de înlocuit, Cumpărătorul, de comun acord, va achita  doar diferența de preț rezultată dintre produsul de înlocuit și produsul înlocuit

Dacă reparația în garanție a unui produs necesită o perioadă de peste 15 zile, Vânzătorul se obligă să pună la dispoziția Cumpărătorului un produs similar, nu neaparat nou. Acesta se va returna Vânzătorului odată cu primirea produsului reparat. Departamentul Tehnic va face o estimare a timpului necesar reparării produsului și va  informa clientul despre aceasta. Garanția se prelungește cu perioada cât produsul a stat în service.

În cazul în care produsul nu poate fi reparat sau durata de nefuncționare depășește 10% din termenul de garanție, la cererea Cumpărătorului, produsul va fi înlocuit sau i se va restitui contravaloarea la valoarea actualizată, stabilită de comun acord între părți în conformitate cu art.14. din HG 394-1995.